"Soveja – inclusă în Programul Naţional "Schi în România"
Soveja – inclusă în Programul Naţional "Schi în România"
Pârtia de schi de la Soveja, promisă de autorităţi, se află tot mai aproape de realitate. Staţiunea Soveja a fost inclusă în Programul Naţional de Dezvoltare a Turismului "Schi in România". Vestea a ajuns la primarul comunei printr-un fax pe care l-a primit de la Autoritratea Naţională pentru Turism care îl invita pe Costel Pleşa la Bucureşti. "Am gasit deja o locaţie iar miercuri sunt la Bucureşti pentru a discuta despre acest aspect", a declarat Costel Pleşa. Acum primarul rămâne să mai negocieze cu ... vremea, ca să mai şi ningă, în caz contrar, văzându-se nevoit să facă demersuri pentru o instalaţie de zăpadă.