Tapetul din fibre de sticlă neţesute Vitrulan,
în industria hotelieră
SAU MODUL ELEGANT DE A ÎMBRĂCA UN ZID
Fibrele de sticlă neţesute sunt executanţi discreţi. Ele creează suprafeţe uniforme şi pun în evidenţă culorile în modul cel mai avantajos cu putinţă. De aceea, nu e surprinzator că acest tip de acoperire a pereţilor este în plin avânt.
Hotelul Radisson SAS din Frankfurt este exemplul care evidenţiază faptul că fibrele de sticlă neţesute sunt soluţia pentru amenajările interioare de mare clasă.
Cine îşi caută drumul spre hotelul Radisson SAS din Frankfurt pe Main (Germania) nu are nevoie de hartă şi busolă.
Faptul că acest hotel arată ca un uriaş CD face redundant un ghid de călatorie către destinaţia dorită.

Datorită arhitecturii sale impozante, hotelul de 17 etaje iese în evidenţă spectaculos lângă Frankfurt City Skyline, el însuşi destul de impresionant.
Acest efect este deopotrivă meritul arhitectului londonez John Seifert, cu tehnicile şi imaginaţia sa vastă, şi al clientului său. Specificaţiile proiectului Radisson SAS, inaugurat în noiembrie 2005, urmăreau, în final, surclasarea imaginii standard a lanţurilor de hoteluri identice.
Aceste specificaţii au fost luate în serios şi în privinţa amenajărilor interioare. Pereţi de sticlă de înalţimea unui etaj, coloane filigranate, multă lumină naturală şi esenţe fine de lemn sunt caracteristici al interiorului multifaţetat.
Numai foaierul hotelului are 13 metri înalţime şi este dotat cu pereţi exteriori transparenţi.
Matteo Thun, proiectantul amenajărilor interioare, a acordat o atenţie deosebită culorii zidurilor interioare, care variază de la un etaj la altul, uneori chiar de la o cameră la alta.
Principalele culori folosite au fost bej, roşu ruginiu şi verde. De asemenea, au fost folosite variate elemente grafice. În consecinţă, fiecare apartament este diferit. Când îşi aleg camera de hotel, oaspeţii pot opta pentru unul dintre cele patru stiluri disponibile, deosebite prin culoare şi decoraţiuni, selectându-l pe cel care le satisface preferinţele estetice.
“Noi am implementat conceptul rafinat al fibrelor de sticlă neţesute”, spune Frank Müller, conducătorul de construcţii de la Westphal GmbH & Co. KG din Neu-Isenburg, Germania, compania responsabilă cu finisajul interior. Müller şi echipa lui au asamblat peste 28.000 de metri pătraţi de tapet în interiorul hotelului. Aproape toate zidurile şi tavanele camerelor, ale apartamentelor şi ale coridoarelor au fost acoperite cu tapet din fibră de sticlă neţesută, vopsită în culorile dorite.
Modul ingenios de acoperire a zidurilor a fost utilizat, de asemenea, în hol, în bar, în restaurant şi în zonele de agrement.
Cu mici întreruperi inerente construcţiei propriu-zise, munca de montare s-a realizat între lunile martie şi noiembrie. Pe şantier au lucrat între 25 şi 30 de angajaţi.
Müller explică: “Pentru un astfel de proiect, recomandăm, de obicei, materialul déco din fibre de sticlă, care este considerabil mai robust”.
Cu toate acestea, deoarece planurile arhitectului de interior necesitau suprafeţe plane, echipa a fost bucuroasă să accepte alternativa tehnică de răsunet a tapetului din fibre de sticlă neţesute. Ca montaj şi funcţionalitate, tapetul din fibre de sticlă neţesute este asemănător cu materialul din sticlă déco.
“Unul dintre principalele avantajele ale fibrelor de sticlă neţesute este abilitatea de a nivela iregularităţile din substrat”, spune Müller, intrând în amănunte.
Aceasta era exact proprietatea necesară în hotelul Radisson SAS, din pricina materialelor diferite utilizate pentru construirea lui. În special, utilizarea largă a panourilor de rigips a necesitat o nivelare prin acoperire: “Fiecare panou are o structură proprie. Cu fibrele de sticlă neţesute am reuşit să realizăm o suprafaţă cu aspect uniform.” În urma unei prelucrări competente, chiar şi îmbinarile dintre panourile de rigips au dispărut sub stratul de tapet din fibre de sticlă.
Astfel, au fost realizate suprafeţe neutre care s-au dovedit a fi promotoarele perfecte ale ambiţiosului concept nou proiectat.
Tăietura dublă ondulată
Faptul că suprafeţele realizate erau, într-adevăr, omogene şi nu prezentau linii rupte nici măcar la îmbinările dintre materiale de lungimi diferite se datorează, însă, şi montării bine făcute.
În prima fază, Müller şi echipa sa au aplicat adeziv de dispersie direct pe zidurile interioare, utilizând un dispozitiv fără aer. Acesta permite reducerea timpului de aplicare aproape la jumătate, faţă de metodele convenţionale. După aceea, fibrele au fost presate în adeziv umed. Fibrele de sticlă neţesute au fost montate generos, suprapunându-se. Această suprapunere de aproximativ 10 centimetri lăţime a fost porţiunea pe care s-a realizat tăietura dublă ondulată.
Müller explică: “Se aplică cuţitul pe marginea superioară a materialului care acoperă zidul şi se execută o tăietură şerpuită, până jos, peste marginile suprapuse”.
Se îndepărtează apoi părţile tăiate, iar cele două lungimi de fibre suprapuse se aplatizează de-a lungul îmbinării, permiţând marginilor acesteia să se unească fin. “Cum materialul nu se umflă şi îşi păstrează perfect stabilitatea dimensională, îmbinările rămân netede chiar şi după uscare.”
Îmbinarile prin tăietură ondulată garantează suprafeţe fără defecte.
Müller: “Ochiul omenesc, şi cu atât mai mult ochiul critic al unui oaspete, va căuta întotdeauna îmbinări ireproşabile.”
Ocru, ruginiu şi galben-crem
Tapetul poate fi acoperit când s-a uscat complet, asta după aproximativ şapte până la douăsprezece ore. S-ar fi potrivit şi folosirea unei fibre pigmentate anterior, dar Müller zice: “Pe un astfel de material culoarea prinde mult mai bine”.
“În cele mai multe cazuri două straturi de vopsea sunt suficiente. Când se foloseşte o vopsea albă mată, este suficient un singur strat.” Vopselele latex au fost folosite în întreaga clădire pentru simplificarea curăţării. Culorile de bază folosite în hotel sunt ocru, ruginiu şi galben-crem, ele regăsindu-se în decor în nuanţe uşor modificate.

Câteva elemente grafice au fost utilizate pretutindeni în clădire. De exemplu, lămpile de pe coridoare au fost puse în valoare prin chenare multicolore montate pe pereţi. Müller spune: “S-a dovedit astfel că fibrele de sticlă neţesute sunt un fundal ideal pentru jocurile sofisticate de culori.

tocmai datorită aspectului lor neutru şi plan; liniile fine şi contururile pot fi puse în evidenţă fără nicio problemă. Culoarea acoperă imediat şi nu curge.”
Robuste, ignifuge şi omologate Oeko-Tex
Pe lângă virtuţile legate de formă, există multe avantaje tehnice care încurajează utilizarea pe scară largă a fibrelor de sticlă neţesute. În combinaţie cu stratul de vopsea adecvat, ele respectă cele mai stricte reguli de protecţie contra incendiilor.
Ele sunt aprobate de Oeko-Tex pentru că nu conţin aditivi dăunători şi sunt absolut inofensive pentru sănătatea utilizatorului. Dar, mai ales, “Fibrele de sticlă neţesute sunt extrem de robuste,” după cum precizează Müller.
Este uşor de imaginat că robusteţea este una dintre cerinţele majore în acoperirea pereţilor, cu precădere în industria hotelieră.
Fibrele de sticlă neţesute preiau excelent şocurile uşoare la care sunt supuşi pereţii hotelului în fiecare zi

Pereţii din piscină şi din zona saunei au fost acoperiţi aproape integral cu acest material care poate fi spălat şi dezinfectat.
Datorită proprietăţilor sale specifice, materialul poate umple sau preveni apariţia crăpăturilor fine din pereţi.
“Tapetul din fibre de sticlă, adezivul şi materialul de structură se unesc indisolubil. Datorită rezistenţei de rupere la tracţiune al materialului, nu vor exista zdrenţuiri în jurul găurilor realizate prin burghiere. Lămpile, indicatoarele sau televizoarele plate pot fi instalate mai bine pe un perete acoperit cu fibre de sticlă neţesute”, explică Müller. Acestea sunt proprietăţi indispensabile unui material de acoperire, mai ales când substratul este realizat din rigips.
Durată de viaţă nelimitată
În ciuda preţului de achiziţie uşor ridicat, fibrele de sticlă neţesute se amortizează repede.
“Costurile de instalare sunt de aproximativ cinci Euro pe metrul pătrat, dar fibrele de sticlă neţesute au o durată de serviciu aproape nelimitată şi pot fi revopsite de câteva ori”, explică Müller datele economice.
Alte tipuri de materiale utilizate pentru acoperirea pereţilor, cum ar fi tapetul din talaş, au costuri de instalare între 3,80 şi 4,50 Euro pe metru pătrat, dar în zonele foarte circulate trebuie înlocuite la fiecare doi-cinci ani, ceea ce duce la costuri de renovare considerabil mai mari.
Pe lângă asta, nu trebuie uitat faptul că o cameră închisă pentru renovare este o cameră pierdută pentru afacere.
“Fibrele de sticlă neţesute se amortizează după un singur ciclu de renovare, mai ales în industria hotelieră”, concluzionează Müller.
“Sora mai mare”, tapetul din fibră de sticlă déco
Structura din sticlă déco este “sora mai mare” a fibrelor de sticlă neţesute şi a fost, de asemenea, larg utilizată în hotelul Radisson SAS.
În bucătărie, în birouri, ca şi în camerele personalului s-au instalat aproximativ 4.000 de metri pătraţi.
Müller: “Materialele din sticlă déco sunt foarte rezistente şi economice. Pentru orice spaţiu foarte solicitat, ele sunt cu siguranţă materialele eligibile.” Sunt vizibil diferite de fibrele de sticlă neţesute datorită structurii lor împletite.
“Materialele din sticla déco sunt disponibile în diferite variante de structură şi culoare, deschizând noi posibilităţi de proiectare”, a adăugat expertul.
Atât fibrele de sticlă neţesute, cât şi materialele din sticlă déco se numără printre cele mai durabile materiale de acoperire a pereţilor, de pe piaţă.
În afară de Radisson SAS, Westphal a montat de curând fibre de sticlă neţesute atât la Frankfurter Hof, unul din hotelurile de primă mărime din Germania, cât şi la reşedinţa prinţului de Nassau din Wiesbaden. Şi mai există multe proiecte care-şi aşteaptă startul.
Frank Müller de la Westphal nu este surprins de creşterea cererii pentru acest material, slab cotat anterior: “În primul rând, fibrele de sticlă neţesute sunt materiale tehnice care întăresc şi protejează pereţii”, concluzionează el. “Mai mult decât atât, ele sprijină tendinţele moderne ale arhitecturii pentru interior, creând suprafeţe omogene şi permiţând bogate combinaţii de culori.”
Sursa: Vitrulan Textilglas GmbH - Germany
Articol propus de
DENMARK DESIGN ROMÂNIA
amenajări interioare şi exterioare
Braşov, str. Lungă nr. 85
Telefon/Fax: +4.0368.414.650
GSM: +4.0727.226.094
DK: +45.40984149
E-mail: office@denmarkdesign.ro
Web: www.denmarkdesign.ro
"Magister Info", anul VI, nr. 59, octombrie 2007