Pilonul III va investi în bănci doar 20% din bani
Administratorii fondurilor de pensii facultative (Pilonul III) vor fi obligaţi să diversifice portofoliile fondurilor pentru dispersia riscului, astfel că vor putea investi maximum 20% din active în instrumente bancare şi până la 50% în acţiuni tranzacţionate la bursă, iar pentru titluri de stat din România sau din alte ţări UE, vor avea o limită de 70%, propune Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Fondurile de pensii facultative aveau plasate, la finele lunii august, 70,77% din active în titluri de stat, 11% în obligaţiuni corporative tranzacţionate, 10,11% în depozite bancare, restul fiind în acţiuni şi fonduri mutuale.
Jucătorii vor trebui să menţină un grad crescut de lichiditate şi să utilizeze un sistem de administrare a riscului, externalizarea activităţilor de administrare şi investire a activelor nefiind permise. Investiţiile fondurilor de pensii private vor putea fi direcţionate, în proporţie de cel mult 30% din active, către obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de autorităţi ale administraţiei publice locale din România, state membre ale UE sau aparţinând Spaţiului Economic European.
Pentru investiţiile în titluri emise de state terţe, autoritatea de supraveghere din domeniu a propus o limitare la 15% din active, iar pentru obligaţiuni municipale din afara spaţiului european, limitarea este de 10% din active. CSSPP propune sublimite pentru fiecare categorie de investiţii.
Conturile în lei sau în valută deschise la bănci nu vor putea depăşi 5%, limită care se va aplica şi la certificatele de depozit în lei sau în valută liber convertibilă, deschise la bănci din UE pentru o perioadă de până la 180 de zile calendaristice.
Fondurile facultative de pensii private vor putea achiziţiona acţiuni tranzacţionate pe pieţe reglementate din România de până la 35% din activ, plafon care se aplică şi pentru acţiuni tranzacţionate pe pieţe reglementate din state membre ale UE sau aparţinând Spaţiului Economic European. Plasamentele în obligaţiuni corporatiste din România vor fi limitate la 20%, cota păstrându-se şi în cazul obligaţiunilor corporatiste din alte state europene.
Pentru drepturi de preferinţă şi drepturi de alocare, limita va fi de 5%, iar pentru obligatiuni imobiliare tranzacţionate în state membre ale UE se va stabili un plafon foarte redus, de numai 1%. Încadrarea fondurilor de pensii facultative într-un grad de risc se va face prin înmulţirea ponderii deţinute de un activ cu numărul de puncte asociate fiecărei categorii. Fondurile cu un punctaj mai mare de 75 de puncte vor fi considerate cu grad scăzut de risc, iar cele între 65 şi 75 de puncte, cu grad mediu de risc. Un rezultat sub 65 de puncte va încadra fondul de pensii în categoria de risc ridicat.
CSSPP aşteaptă comentariile jucătorilor din piaţă până cel târziu la 11 noiembrie.
Valoarea activelor pe Pilonul III s-a cifrat, la finele lunii septembrie, la 59,6 milioane de lei (15,9 mil. euro), în condiţiile în care numărul de participanţi a ajuns la 125.544.
Piaţa pensiilor private obligatorii (Pilon II), care concentrează activitatea a 14 fonduri, a ajuns la active nete de 498,3 milioane de lei (133,47 milioane de euro) la sfârşitul lui septembrie, în creştere cu 26,54% faţă de luna anterioară, potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere.
Fondurile de pensii obligatorii aveau plasate, la finele lunii august, 60% din active în titluri de stat, 17,15% în obligaţiuni corporative tranzacţionate, 18,22% în depozite bancare, restul fiind în acţiuni şi fonduri mutuale.
Cele 14 fonduri de pensii obligatorii aveau 3.779.084 de participanţi la sfârşitul lui septembrie, cu 86.625 de clienţi mai mult decât în luna august.
Într-un clasament al fondurilor cu cel mai bine plătiţi clienţi, pe primul loc se afla ING Fond de Pensii, care are participanţi cu un venit mediu de 465 de euro, urmat îndeaproape de AIG, cu un salariu de 463 de euro.
Pe locul trei se afla BRD (426 de euro), următoarele locuri fiind ocupate de BCR (404 euro) şi Aviva, cu 401 euro.
Pe piata pensiilor private obligatorii vor rămâne 13 jucători, după încheierea fuziunii între BCR Fond de Pensii şi Omniasig Pensii.
În acest an, 2% din contribuţia totală de 9,5% pentru asigurările sociale, pe care o plăteşte fiecare angajat, va ajunge în administrare privata. Ponderea va creşte anual cu câte o jumătate de punct procentual, până la atingerea nivelului de 6% aplicat venitului lunar brut, într-un interval de opt ani.
Salariaţii cu vârsta de până la 35 de ani intră automat în sistemul pensiilor private obligatorii (Pilonul II), în timp ce, pentru angajaţii cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, participarea la Pilonul II este opţională.
Sursa: Business Standard
"Magister Info", anul VII, nr. 70, octombrie 2008