Tendinţa producătorilor de echipamente IT de a lucra direct cu lanţurile de retail va elimina necesitatea unui distribuitor şi va reorganiza drastic businessul jucătorilor de pe această piaţă într-un interval de timp de până la cinci ani, apreciază reprezentanţii Aline Distribution, una dintre primele zece companii de pe piaţa românească de distribuţie IT.
“Sub pretextul unor oferte speciale, care adesea coincid cu centrul de volum, cu produsele cel mai bine vândute din punct de vedere valoric, producătorii vând direct către hipermarketuri, la un preţ de achiziţie mult mai bun decât ar face-o distribuitorii. Lanţurile de retail au nevoie de cele mai mici preţuri, ceea ce elimină necesitatea unui distribuitor”, a declarat pentru Business Standard Cristian Petre, CEO-ul Aline Distribution. În aceste condiţii, distribuitorii de produse IT se vor transforma în prestatori de servicii logistice şi în finanţatori.
“Distribuitorii au deja infrastructura creată, spaţiile de depozitare, maşini, oameni, pe care vendorul nu le are, precum şi resursele financiare pentru susţinerea importului şi a creditului acordat clientului”, a explicat Cristian Petre. Potrivit reprezentantului Aline Distribution, companiile vor suferi un proces de contractare, în vederea reducerii costurilor şi pentru creşterea competitivităţii. “Un alt efect care se va resimţi în piaţa de distribuţie IT va fi intensificarea achiziţiilor şi fuziunilor între principalii jucatori din domeniu, precum şi o manifestare din ce în ce mai accentuată a interesului investitorilor străiini pentru piaţa românească”, mai spune Petre.
Horia Chiţu, director executiv al Scop Computers, admite că unii dintre producători lucrează direct cu lanţurile de magazine, însă spune că majoritatea preferă distribuitorii. “Noi, ca şi distribuitori, avem un avantaj, acela al flexibilităţii, prin faptul că avem mai multe canale de distribuţie. Putem astfel distribui produsele acolo unde există cerere. La acestea se adaugă componenţa logistică şi cunoaşterea foarte bună a produselor. Oricum, retailerii sunt un procent, ei nu reprezintă majoritatea businessului”, a afirmat Horia Chiţu. Potrivit reprezentanţilor celor mai mari companii din domeniu, marjele brute de profit sunt în scădere, aflându-se deja la nivelul de 1-2%.
Aline Distribution are în plan construcţia unui parc logistic de 40.000-50.000 de metri pătraţi, pentru dezvoltarea businessului pe segmentul serviciilor de logistică.