În luna mai preţurile locuintelor vechi au scăzut in medie cu 5 la sută, iar cele noi au stagnat
Comparativ cu luna aprilie, în luna mai preţurile locuinţelor noi au stagnat, iar în cea ce priveşte locuinţele vechi au înregistrat o scădere cu 5 la sută, coborând dela 1.897 euro pe metru pătrat în aprilie la 1.808 3uro pe metru pătrat în luna mai, conform analizei lunare realizată de Colliers.
Primul indice imobiliar din România, BREI (Bucharest Real Estate Index), lansat de compania de consultanţă imobiliară Colliers International, în luna mai, a înregistrat o valoare de 1.843 euro pe metru pătrat, cu 45 de unităţi sub cea din aprilie, continuând trendul oscilant de la începutul anului, conform analizei lunare realizată de Colliers Residential Division. Indicele apartamentelor noi (BREI-N) se situează la nivelul de 1.909 euro pe metru pătrat, păstrând practic nivelul lunii precedente, indicele apartamentelor vechi (BREI-V) înregistrează o scădere de 5 la sută, coborând de la 1.892 în aprilie la 1.808 euro pe metru pătrat în luna mai. ''Această depreciere este efectul scăderii numărului de tranzacţii pe piaţă din lunile aprilie-mai, şi a fost posibilă datorită caracterului subiectiv al preţurilor apartamentelor vechi'', conform analizei Colliers. În ciuda acestei scăderi cu 2,4 la sută, indicele imobiliar se menţine peste valoarea înregistrată în ianuarie 2008 de 1.826 euro pe metru pătrat, iar minimul atins în primele cinci luni este încă destul de departe, BREI mai având de coborât 67 de unităţi pentru a trece acel prag. Analiştii imobiliari mai spun că, raportat la primul trimestru de anul trecut, se observă o creştere de 34 la sută, respectiv cu 468 unităţi.
''Creşterile procentuale din anii precedenţi vor fi mai greu de atins, acestea presupunând creşteri unitare din ce în ce mai mari. În plus, se înregistrează deja valori mai mici de creştere unitară faţă de cele din anii precedenţi. În acest moment singurul sector care a înregistrat o apreciere a preţurilor este sectorul 3, deşi creşterea este de suprafaţă, de doar 2 la sută. Sectorul cu cel mai mare preţ pe mp rămâne sectorul 1 cu o cotă de 2.208 euro pe metru pătrat, urmat de sectorul 4 care a înregistrat o valoare de 1.948 euro pe metru pătrat.
Valoarea cea mai scăzută este cea a sectorului 6, cu puţin sub 1.600 euro pe metru pătrat, în special datorită caracterului omogen al acestui sector, axat în proporţie de aproape 100% pe clasă medie a pieţei'', se arată în comunicatul Colliers. Deşi BREI a înregistrat fluctuaţii de până la 3 la sută în primele cinci luni ale anului, piaţă rezidenţială arată rezistentă faţă de criza internaţională, fiind susţinută de cererea de locuinţe şi de rapoartele oficiale pozitive privind creşterea economică a ţării, mai spun analişti.
Indicele BREI (Bucharest Real Estate Index) va monitoriza evoluţia preţurilor apartamentelor din Capitală şi reprezintă un punct de referinţă în dezvoltarea profesionistă a pieţei imobiliare din România, potrivit Colliers.
Indicele BREI a fost realizat de o echipă de consultanţi şi analişti din cadrul firmei Colliers Internaţional coordonată de Călin Bucur care în ultimele opt luni s-a concentrat nu doar pe înţelegerea mecanismelor formării preţurilor apartamentelor în Bucureşti, dar şi pe găsirea unor formule de calcul al indicelui care să reflecte în mod corect ponderea vânzărilor în anumite zone sau pe anumite tipuri de proprietăţi.
BREI are la rândul sau opt indici secundari care monitorizează evoluţia preţurilor în cele 6 sectoare din Bucureşti cât şi pentru apartamentele vechi din blocurile construite înainte de 1990 şi pentru cele din proiecte rezidenţiale noi construite în ultimii ani. Fiecare sector a fost împărţit pe cartiere şi pentru fiecare cartier au fost alese oferte şi tranzacţii din anumite zone care să respecte un algoritm de calcul bazat pe ponderea vânzărilor în funcţie de calitate şi preţ.
Sursa: http://www.banknews.ro
"Magister Info", anul VII, nr. 66, iunie 2008