Cele mai cautate meserii
Specialist PR, copywriter şi consultant audit sunt cele mai dorite, notează Evenimentul Zilei. Tu ce preferi? O slujbă cu un salariu foarte mare, dar cu o muncă nu tocmai placută şi fără şanse de avansare, sau un job cu o leafă decentă şi la care să te duci zilnic cu drag?
Specialiştii în recrutare spun că, în opinia lor, în topul celor mai preferate slujbe de către angajaţii români, anul acesta, se află posturile de specialist în relaţii publice (PR), consultant în resurse umane, copywriter şi consultant audit şi taxe.
PR. Salariul lunar pentru un astfel de loc de muncă este de minimum 350 de euro şi poate depăşi cu uşurinţă chiar şi 2.000 de euro. Dacă vrei sa lucrezi ca PR, ar fi ideal să ai studii superioare în comunicare, relaţii publice sau jurnalism. Este esenţial să vorbeşti engleza şi să ai cunoştinţe de Microsoft Office. De asemenea, un PR trebuie să fie o persoană care ştie să se organizeze foarte bine şi care are abilităţi de coordonare. "Dacă vrei să devii PR, prima regulă este să ştii să scrii foarte bine", spune Dragos Dehelean, directorul general al Selenis, agenţie de consultanţă în comunicare.
Specialist în resurse umane. Pentru un astfel de post trebuie sa vorbeşti extrem de bine engleza, să ai cunoştinţe de operare PC (Word, Excel, Outlook), să fii dinamic, să ştii când, cum şi cu cine să vorbeşti. Dacă vei reuşi să obţii un astfel de job, te vei ocupa de recrutarea şi de selecţia candidaţilor, de urmărirea pieţei locurilor de muncă, de monitorizarea CV-urilor primite şi de introducerea lor într-o bază de date. "Un consultant HR care are trei ani de experienţă câştigă între 1.500 şi 2.000 de euro pe lună", spune Eduard Ezeanu, consilier în carieră al CareerExperts.
Copywriter. Este vorba despre persoana care se ocupa de crearea mesajelor de publicitate. Din acest job, ai posibilitatea să avansezi director de creaţie. "Trebuie să comunici foarte bine, sa-ţi placă să lucrezi în echipă si mai ales să fii creativ", enumeră Eduard Ezeanu calităţile pe care trebuie să le ai pentru a fi un bun copywriter. Leafa lunară oscilează între 300 si 1.800 de euro, în funcţie de experienţă.
Consultant audit şi taxe. Pentru un astfel de job se pot câştiga 400 de euro pe lună, dar şi 2.000 de euro. "Sunt necesare cunoştinţele în domeniul economic, interesul pentru business şi capacitatea de a lucra cu termene scurte", spune Ana Giurca, consultant al Catalyst Recruitment Solutions.
Sursa: www.evz.ro
"Magister Info", anul VII, nr. 66, iunie 2008